Raluca, Ruxi și „Guru”
De câteva luni încoace de când mergem constant la terapie la Ligia atât eu, cât și copiii (13 și 10 ani) am reușit să integrăm și să armonizăm situațiile dificile, conflictuale sau pur si simplu imprevizibile din viețile noastre, respectiv transformările noastre cu mare lejeritate, cu mai mare deschidere către noul vieții de zi cu zi, cu înțelepciune și acceptare. Apoi, reacțiile inutile (comportamentul reactiv) și cele consumatoare de energie s-au rărit și diminuat ca intensitate (furie, frustrare, incrancenare). Din fericire pentru noi, apariția Ligiei in vietile noastre s-a petrecut exact la momentul potrivit, în care atat eu cat si copiii parcurgeam etape de profunde transformari la nivel de conștiință și conștiența – însoțite de numeroase examene de viață – nu neaparat usor de gestionat. Ce a facilitat Ligia in viata noastra poarta numele de Armonie și Integrare a acestor transformări. Ligia este un OM minunat si un terapeut excepțional pentru că facilitează deblocarea rotițelor necesare urcării la nivelul următor pentru cei dornici de evoluție. Îți suntem recunoscători pentru tot ce faci.
Bia
O cunosc pe Ligia de un timp și sinceră o să fiu m-a atras foarte mult zâmbetul ei cald și privirea luminoasă. Când am fost prima oară la o terapie cu Ligia recunosc că eram sceptică și nu știam dacă voi simți ceva mai ales că noi oamenii când nu am mai experimentat terapii cu energie ne așteptăm să se schimbe lumea cu susul în jos sau să se producă cutremure care să ne ia dintr-un loc să ne pună în altul fără ca noi să facem nimic. Altfel spunem că sunt prostii și chiar pentru că eu gândeam așa, nu i-am spus nici soțului meu, care la fel, ar fi spus ca sunt baliverne. Stăteam cu ochii închiși și dintr-o dată am început să simt culori minunate care se perindau în fața ochilor mei închiși apoi în zona pieptului am simțit o căldură plăcută și parcă ceva se mișca acolo. Acelea au fost primele mele “simptome” clare. Când am plecat, continuarea a fost ceva senzațional, pentru că simțeam că am atâta energie că aș putea să zbor, zâmbeam și simțeam că iubesc toată planeta. Am fost plină de energie și mă simțeam senzațional. Vă mărturisesc că la câteva zile au început să îmi iasă lucrurile care mi le doream și au început să se rezolve problemele financiare și dintr-o dată am intrat în posesia unor bani la care nu mă așteptam. Asta ne-au ajutat să trecem peste iarna trecută, apoi au început să mi se deschidă multe oportunități de afaceri. Și soțul meu a venit să facă terapia cu energii la Ligia pentru că lui tocmai îi picasera două afaceri importante și ce a urmat a fost senzațional pentru că s-a deschis o afacere și mai importantă care în timpul verii ne-a adus venituri importante chiar îmi plină pandemie.
Rodica
Bună ziua, oameni dragi! Numele meu este Rodica ! Vreau să vă mărturisesc că în urmă cu aproximativ 6 ani am avut bucuria de a întâlni o tabără de bioenergeticieni ( eu lucram ca ospătar la pensiunea.unde au.fost cazați) .Am cunoscut oameni minunați printre care și o doamnă care s- a oferit să – mi facă o terapie. Am acceptat, chiar dacă nu stiam despre ce.este vorba. Am făcut doar două ședințe și din acel moment au inceput să apară schimbări în viațamea. Au mai apărut și provocări dar modul în care reușeam să le accept și să merg.mai departe era uimitor! Multumesc, Ligia Croitoru pentru că ai reușit intr- un timp atât de scurt .sa mă faci să văd lumea cu alți ochi ,să iubesc oamenii și să îi accept așa cum sunt . Ceea ce simt și trăiesc este mult mai mult decât ce am scris aici .Multumesc cu recunoștință pentru tot!!!!
Eugenia
Buna, sunt Eugenia si am fost la prima terapie in luna octombrie 2020 la recomandarea unei colege. Pana la Ligia am cunoscut si alti terapeuti in acest domeniu dar pot spune ca a fost sublim pur si simplu am simtit cum greutatea ce o purtam pe umeri si in suflet s a disipat. Corpul meu plutea iar sufletul meu avea o mare bucurie! Ma simteam ca după o oră la Spa😊Azi Ligia înseamnă echilibrul meu in ceea ce nu se vede🙏 si este esențial vieții. Multumesc Ligia pentru dăruirea ta.
Codruța
Am cunoscut-o pe Ligia în urma cu mulți ani în cadrul unui eveniment, de atunci am păstrat legătura cu ea. Este un om luminos, plin de căldură cu o inima mare, un om special pentru mine, un om pe care îl prețuiesc. De fiecare data când vorbim, ma umple de energie și voie buna, îmi da o senzație de bine, de liniște, problemele parca se diminuează și devin mai ușor de rezolvat. Cu ajutorul ei mi-am deprins noi obiceiuri benefice pentru mine, am intrat într-o “lume noua” în care se gândește doar pozitiv, cu ajutorul ei am simțit și încă simt ca renasc. Tot ceea ce face, face cu drag, bucurie și din inima iar asta contează și se simte. Ca sa descriu pe scurt experienta mea cu ea pot începe prin a spune: bucurie, fericire, energie pozitiva, încredere, lumina și lista poate sa continue. La final adaug un maaaare MULȚUMESC pentru tot!
Diana
Reconectarea a fost cea mai interesanta experienta…lumina sufletului, vindecare spirituala si conectarea cu Divinitatea. Este o conectare in spatiu si timp spre o evolutie personala si spirituala accelerata. O oportunitate spre evolutie :).
Daniela
Bună, tu esti un mare OM, cuvintele nu pot exprima frumusețea ta, multumesc ca exiști.
Virginia
Ligia este prietena mea draga de la care primesc intotdeauna un sfat bun si intelept – cel mai important – ajutor la nevoie – cand ma simt epuizata, trista sau blocata.
De la ea plec intotdeauna relaxata, optimista si plina de energie magica!
Mihaela
Ligia, ființa minunata!!.. plamadita din magie, frumusețe, bunătate si înțelepciune.
Un ghid spiritual de excepție!! Mulțumesc cu recunostinta pt tot!!
🕊️❤️🕊️